In anii ce au trecut am intalnit oameni frumosi, frumosi ca valori. Sigur, am avut parte si de reversul medaliei – e un echilibru in toate. Dar cel mai mult i-am pretuit pe cei care indiferent de parcursul sinuos pe care l-au avut de strabatut, si-au pastrat respectul din sine, respectandu-i pe altii.
Ne nastem goi si flamanzi cu totii, mai tarziu ne acoperim cu o haina, dupa posibilitati. Unii devin haina de pe ei si nu-si mai pot prezenta decat fata catre lume. Altii se poarta pe sine, cu demnitate si indatorire catre seaman, indiferent de conditia sociala.
Sunt ganduri dintr-o zi rece de inceput de primavara. M-a intristat povestea femeii in varsta care vindea ziare la un chiosc. Am fost un cumparator care nu s-a incrancenat sa-i smulga marfa si sa plece. Adica am folosit un pronume de politete despre care invatam mai toti la scoala, i-am multumit pentru amabilitate si am dat sa plec. Dar n-am putut, caci avea nevoie sa vorbeasca. Si a inceput sa vorbeasca cu patima si cu tristete si cu revolta, toate laolalta. Mi-a povestit ca tocmai avusese un cumparator al carui copil incepuse sa traga de publicatiile pe care ea le lipise cu scotch, pentru a le face mai vizibile, scotch adus, de altfel, de acasa. Se chinuise cu putinele resurse sa-si promoveze marfa. Motiv pentru care a rugat parintele care insotea copilul sa-i abata atentia in alta parte. Raspunsul a fost ferm si obraznic: “Cum isi permite ea, oare, o vanzatoare, sa-i apostrofeze copilul ?”
Mi-a marturisit cu multa tristete in glas ca nu a fost vanzatoare toata viata, ca vindea ziare, pensionara fiind, pentru a mai castiga un ban, ca n-o angajeaza nimeni pe un alt post. Iar atitudinea persoanei i s-a parut nedreapta si jignitoare.
Am ascultat-o pana la capat, caci mi s-a parut lipsit de respect sa-i intrerup framantarea. Am cautat cateva cuvinte de imbarbatare, insa mi s-au parut puerile. Intr-un final, cand am considerat ca nu-i mai pot fi de ajutor, m-am rupt si mi-am cautat pasii spre casa.
Curand vacarmul strazii s-a stins in gandurile mele. “Oare cand ne vom schimba ? Cat mai trebuie sa treaca ca sa nu mai fim o societate consumerista care ne devoreaza existenta ? Cand vom judeca mai putin dupa aparente si ne vom acorda sansa de a cunoaste ? Vanzatori sau cumparatori, impartim aceeasi felie de viata, daca o condimentam cu consideratie unul pentru altul, nu va fi mai putin gustoasa. Sunt constienta ca daca as vrea sa prind schimbarea, ar trebui sa ma nasc azi.
