Nebun? Poate că sunt. Nu ştiu. Deşi mi se reproşează destul de des asta. Că vreau să rămân acasă, în România, că nu-mi fructific abilităţile într-un sistem deja bine pus la punct, că îmi tai singur şansa unui viitor strălucit, că sunt naiv să cred că într-o bună zi cuvântul şi faptele mele vor putea să aibă vreo greutate în favoarea vreunei schimbări majore şi tot aşa. La un moment dat,
se adună toate săgeţile aruncate fără cuget. La fel ca şi cum ai pune nişte sâmburi de cireaşă într-un vas mai mare. Azi un sâmbure, mâine trei, până tinde să se adune o grămadă considerabilă. Şi stau şi mă gândesc :
Ce Dumnezeu încerc eu să fac? Pe cine mint că voi avea vreodată puterea de a-mi vedea ţara în rândul statelor civilizate din toate punctele de vedere? Cred că visez prea mult pentru un simplu tânăr de 21 ani, plecat dintr-un sat de munte în mirajul Capitalei. Cu siguranţă ar fi timpul să mă potolesc şi să fiu un om normal. Fără zeci de mii de gânduri, de planuri, de idei, de speranţe şi de zâmbete în suflet.
Şi mă tulbur aşa poate câteva minute sau ore. Uneori chiar poate zile. Însă niciodată săptămâni. Pentru că imediat îmi revine o motivaţie extraordinară în sânge şi în gând:
Dacă nu mă zbat eu pentru îndeplinirea viselor, cine o va face? De ce să acord atâta importanţă părerilor din exterior în loc să dau maximul de resurse, temporale mai ales, pentru clădirea a ceea ce-mi doresc? În fond, viaţa nu se rezumă doar la a creşte, a urma un sistem educaţional, a te căsători şi a face copii, a ieşi la pensie şi a trece spre cele veşnice. Nu nu! Viaţa e un proces mult mai frumos. DE CREAŢIE! Da, de creaţie!
Şi aşa mă îmbărbătez singur şi mă mai ridic o dată. Nu reuşesc să-mi explic prin simple cuvinte sursa acestei energii încurajatoare. Deşi în suflet simt că este Cineva care mă ajută să-mi pregătesc transpunerea în realitate a fiecărui vis pe care îl născocesc cu mintea. Trebuie doar să mă las dansat.
Săptămâna asta cred că am stat cel mai mult să meditez asupra situaţiei actuale a României. În special asupra populaţiei, asupra acestui întreg denumit generic „ SISTEM”, a bunului simţ naţional şi mai ales asupra celora care îşi doresc să vadă România într-o bună zi, simplu: o ţară mai bună. Ce gânduri să încep oare să împărtăşesc cu voi?
În primul rând, aş vrea să definesc acest SISTEM. De majoritatea persoanelor e considerat un obiect necunoscut, care reprezintă ţara, vinovat de toate relele bineînţeles, incapabil, defect, corupt. E ceva şi el acolo şi poartă numele de SISTEM, fiind condus de politicieni. Pe scurt, un rău naţional. Însă iubiţi prieteni, sistemul e format din toţi omuleţii care populează meleagurile astea frumoase. Sistemul începe într-adevăr ca structură,cu oficialii, însă nu se rezumă doar la aceştia. Sistemul e format din fiecare funcţionar public.
Din fiecare meseriaş. Din fiecare specialist şi expert. Din fiecare politician. Din fiecare preot. Din fiecare copil, elev sau student. Din fiecare familie. Cum să ne creăm falsa aşteptare că totul poate fi mai bine, dacă ne-am obişnuit să privim mereu doar spre vârf şi să-l acuzăm STRICT pe acesta pentru degradarea în masă a patriei? Dacă România nu funcţionează, atunci din cauza noastră nu funcţionează. Nu doar din cauza LOR, a celor pe care de cele mai multe ori îi numim „hoţi”, fără să judecăm cu mai multă înţelepciune înainte de a scoate nişte cuvinte grele pe gură. În momentul în care fiecare dintre noi va conştientiza acest adevăr şi şi-l va asuma personal, sunt sigur că vom mai face un pas uriaş spre dezvoltarea în direcţia cea bună.
Săptămâna aceasta am avut deosebita curiozitate de a afla părerile bucureştenilor despre politică, despre actualele partide şi despre alegerile parlamentare din 11 decembrie. Am luat la pas câteva parcuri din oraş şi timp de câteva ore am stat de vorbă cu oameni de toate categoriile. Studenţi, pensionari, adulţi şi tot aşa. Cu ce gust am rămas? Unul extrem de amar. Românul e dezamăgit. Românul a fost minţit destul. Românul nu mai crede o iotă din planurile cu care ies pe sticlă şi la înaintare actualii lideri politici ai ţării. Pe scurt, românului i-a ajuns. Însă credeţi însă că de aici mi se trage acest gust amar? Nici pe departe. Ci din reacţia românului când auzea de implicarea activă în schimbare. Citare:
„ Io, dom’le, sunt sătul! Voi sunteţi tineri, mai aveţi încă timpul de a visa şi spera degeaba. Veţi vedea că oricum veţi rămâne doar cu planurile. Nu mai ies la vot niciodată, e de ajuns. Plecaţi din ţară şi realizaţi-vă. „
Şi acum vin şi mă întreb.
„ Domnule român, de ce susţii sus şi tare că ultima şansă e în generaţia noastră dacă nici bunul simţ de a ne susţine nu îl mai ai? De ce mă împingi cu furca de la spate să dau bir cu fugiţii imediat cum mi se emite cartonul magic după terminarea licenţei? Şi mai ales: DE CE NU VREI SĂ IEŞI LA VOT? Nu-ţi place clasa politică? Creaz-o. „
Sunt sătul de oameni care se prefac mereu că trăiesc. Cărora le place ca după o zi plină de muncă să comenteze cât îi ţin bateriile dar să nu mişte niciun deget că deh, nu sunt proşti să se dedice unui scop naţional. Cu toţii ne pricepem la politică. La educaţie. La sport. La judecat şi spintecat firul în patru. La jignit şi la a sta nepăsători. Că aşa suntem noi: buni la toate! Atunci când vom avea smerenia să ne asumăm fiecare dintre noi mizeria în care ne scăldăm, atunci când vom simţi să contribuim câtuşi de puţin pentru binele aproapelui şi atunci când ne vom gândi în primul rând la soluţii şi nu la probleme, ţara va înflori. Nu dintr-o dată, fiindcă avaria e cam gravă, însă pas cu pas.
Şi zău că nu e greu. Dacă inginerul şi-ar face ca la carte meseria de inginer, doctorul pe cea de doctor, profesorul pe cea de profesor, studentul pe cea de student, mama pe cea de mamă, dulgherul pe cea de dulgher, politicianul pe cea de politician, liderul pe cea de lider şi tot aşa, fiecare va îmbunătăţi semnificativ sectorul său de activitate. Nimeni nu ar mai avea ochi să judece terenul vecinului şi să-şi dea cu părerea. Atunci sistemul s-ar urni şi ar funcţiona! Însă atâta timp, cât pe lângă specializarea noastră de bază ne mai permitem să ne dăm cu părerea şi în alte 10 domenii, să nu ne aşteptăm că vreodată, ne va fi bine!
