„Fiecare an este ca un basm ce cuprinde 365 pagini – albe imaculate, care aşteaptă să fie scrise şi umplute cu întâmplări. Zilnic, pe mapamond, se scriu miliarde de poveşti care umplu aceste pagini. Fiecare dintre ele este unică. Una poate fi plină de bucurie, alta plină de tristeţe, alta plină de speranţă. Sau mai ales de rugăciune fierbinte care aşteaptă în orice clipă un răspuns. Ori de recunoştinţă. Asta ador la lume: diversitatea şi unicitatea. Dacă eu am năzuinţele mele, tu le ai pe ale tale! Ceea ce avem însă în comun majoritatea dintre noi este falsa senzaţie de a fi veşnici, falsul gând cum că am mai avea timp. Vă sună cunoscut „O să îi spun săptămâna viitoare” sau „O să încep peste două luni” ori „
De la anul mă voi apuca să-mi îndeplinesc acest vis”. Îmi imaginez cum se amuză Dumnezeu la auzul acestor afirmaţii ale noastre şi mai ales la faptul că noi credem că timpul ne este cuvenit ca un drept legitim. Cum putem fi oare atât de siguri că ziua de mâine ne va fi oferită? Cum putem amâna oare mereu cu atâta uşurinţă? Singul lucru pe care îl ştim cu certitudine este că respirăm acum, în clipa prezentă.
Observ în jurul meu în oraş în fiecare dimineaţă dar mai ales în zilele de luni, oameni posomorâţi. Încărcaţi de grijile de acasă, de situaţia financiară cel mai probabil şi de faptul că trebuie să meargă la acelaşi loc de muncă zilnic şi apoi să repete aceeaşi rutină iar şi iar şi iar. Oameni care nu trăiesc 75-80 ani. Ci oameni care trăiesc un an repetat de 75 sau 80 de ori.
Cu siguranţă fiecare dintre noi ascunde în sufletul său planuri şi idei măreţe pe care şi-ar dori să le vadă transpuse în realitate într-o bună zi. Poate o idee de afaceri, o persoană cu care să înceapă o relaţie, scrierea unei cărţi sau un loc de muncă într-o companie de top. După cum am mai spus, suntem unici iar năzuinţele sunt şi ele nenumărate. Din cauza fricii, alegem să înăbuşim toate aceste gânduri interioare şi să le amânăm. O zi, o săptămână, o lună, câţiva ani şi trist este că marea lor majoritate mor odată cu noi. De ce? Pentru că nu ne găsim curajul de a pune piciorul în prag. Pentru că nu ne găsim curajul de a ne lua la trântă cu fricile care ne ţin încătuşaţi.
„Să ne imaginăm că este dimineaţă. Una dintre cele mai frumoase şi însorite zile pe care am avut ocazia să le trăim. Ne desfăşurăm obişnuitele tabieturi şi ne pregătim să ieşim din casă. Dintr-o dată, se aude soneria. Mergem să deschidem şi rămânem muţi de uimire. Dincolo de prag este chiar Dumnezeu! Acesta ne priveşte cu dragoste şi ne spune:
– Bine te-am găsit, suflet frumos! Nu te aşteptai să îţi apar la uşă. Este ceva neobişnuit. Haide, încuie casa şi vino cu mine!
Acele momente ne taie cu siguranţă răsuflarea. Dumnezeu ne ia de mână şi păşim amândoi pe un drum luminos. Suntem cuprinşi de o încredere ieşită din comun şi Îl urmăm pe Doamne fără şovăială. Dintr-o dată ajungem în faţa unei săli mari, grandioase. Dumnezeu ne spune:
– Fă-ţi curaj să intri! Vei avea parte de o surpriză.
Deschidem uşa şi vedem că ne aflăm în incinta unui cinematograf imens. Dumnezeu intră şi El şi se aşază în ultimul rând. Ne face semn să ne aşezăm lângă. Face apoi semn operatorului de sală să înceapă proiecţia, după care ne spune:
– Minunea mea, acesta este filmul vieţii tale până astăzi. Urmăreşte-l cu atenţie. Ia aminte asupra lucrurilor cărora ai avut curajul să le dai viaţă şi asupra acelora pe care le-ai tot amânat. De ce te-am adus aici? Fiindcă astăzi este ultima ta zi trăită pe Pământ şi doar până la noapte mai ai ocazia să faci ceea ce ai amânat mereu pentru săptămâna viitoare, luna viitoare sau anul viitor. Mereu ai crezut că mai e timp, deşi ţi-am transmis printr-o multitudine de semne să începi să acţionezi.”
Să începem chiar de acum să fim eroi pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. Să fim soluţii pentru toate problemele pe care mintea ni le născoceşte cu o viteză uluitoare. Putem fi cu siguranţă o licărire de speranţă pentru fiecare om pe care îl întâlnim în cale. Putem avea curajul de a ieşi în lume cu propriul vis şi să nu ne lăsăm doborâţi la valurile de critice care vor veni din partea celorlalţi. Să facem primul pas. Să dăm acel telefon pe care îl amânăm de luni bune.
Prieteni dragi, ne permitem să mai pierdem şi ziua de azi?
Dacă şi tu consideri acest articol util, distribuie-l şi prietenilor sau cunoscuţilor tăi. Nu uita de asemenea să te abonezi/ să dai “LIKE” paginii de Facebook pentru a fi la curent cu ultimele articole!
