Urc în tramvai. Fiind mai liber faţă de celălalte zile din săptămână, mă aşez pe un scaun. Am început să privesc în stânga şi în dreapta. Fiecare călător se scălda în propriile gânduri. Se citea în ochi faptul că în adâncurile inimii, fiecare tânjea după linişte. După un amărât de strop de linişte şi nimic mai mult. Am oftat în sinea mea şi dădeam să-mi scot instinctiv telefonul din buzunar. Deodată urcă o fetiţă alături de mama ei şi nişte prieteni de familie. Au început să discute actualităţile ultimelor zile. La câteva secunde îmi e dat să aud
din partea fetiţei : „ Mami, melgem să stlig şi eu. EU NU VEAU SĂ PLEC CA SARRAH ÎN FRANŢA”. Moment în care am îngheţat. Apoi s-a uitat la mine şi a zâmbit. Probabil că-mi va rămâne imaginea ei foarte multă vreme în minte.
Mi s-a spus zilele astea că sunt mic şi încă nu pricep multe. Am zâmbit în sinea mea, ştiind că poate aşa e şi mi-am zis: „ Mic, dar nu şi naiv”. S-a stârnit un război de declaraţii, articole, jigniri şi revolte. Un război „ al palatelor „. Se aruncă dinspre Victoria spre Cotroceni şi invers. Cu toate informaţiile apărute în presă, cu toate comentariile şi declaraţiile – e clar că nu vom şti 100% niciodată unde se află adevărul şi care sunt intenţiile şi jocurile reale care se desfăşoară de câteva zile. Se scrie mult, se publică multe informaţii neverificate, se citeşte pe nerăsuflate şi fiecare vine cu verdictul propriu: „E X sau Y de vină”.
Ceva nu-i bine însă. Nu se leagă în tot lanţul de întâmplări logice anumite scene şi tocmai asta a înfuriat naţiunea. Stau şi mă întreb însă: cum ar fi fost dacă majoritatea înalţilor demnitari ar fi avut în suflet un strop de dragoste de ţară? Cum ar fi fost dacă înainte de a scoate vreun cuvânt pe gură şi a face vreo faptă s-ar fi gândit la istoria şi demnitatea poporului român? Cum ar fi fost dacă fiecare cetăţean ar fi fost respectat şi purtat în suflet de către înalţii care ne conduc precum un membru al propriei familii?
Greşeala de proporţii care s-a făcut a fost aceea de a sfida poporul. Aceea de a-l considera incapabil de a pune cap la cap nişte informaţii şi a trage singur repejor nişte concluzii.
Nu sunt nici pro, nici contra nimănui. Sunt însă susţinător înfocat al valorilor naţionale, al conducătorilor din istorie care au fost adevăraţi lideri pentru popor şi pe care se merita să îi urmezi fără să-ţi pui nici cel mai mic semn de întrebare. Acum? Rari sunt oamenii de pe scena politică românească în faţa cărora îţi poţi scoate pălăria, purtându-le cele mai sincere respecte, fără să ai niciun dubiu în privinţa lor. În majoritatea cazurilor, trebuie să existe câte un scandal, câte un dosar cu pete, ş.a.
Personal, nu am nicio funcţie importantă. Nici realizări importante, după care se aleargă în ziua de azi. Însă intuiţia mea de om crescut la munte printre ţăranii autentici desprinşi din poveştile de demult ale cărţilor de istorie îmi dictează că dacă foloseşti zi de zi ingrediente precum: minciuna, sfidarea, nesimţirea, ocolişul şi non-transparenţa nu ajungi decât să atragi asupra ta priviri şi gânduri nu tocmai prea sănătoase. Nu ajungi astfel să ai cale lungă şi să ai parte de respect. Mi s-a zis în Bucovina, în Raiul meu: „ Băiete, să fii bun. Să îţi pese de oameni. Să îi asculţi. Să ai bun simţ şi mai bine lasă de la tine, pentru a evita un conflict. Nu folosi legea talionului. Fă bine şi lasă loc de bună ziua pe oriunde mergi”. Poate pentru unii, par sfaturi învechite. Însă cu ele au oferit bunicii noştri oameni de valoare societăţii ăsteia frumoase.
Mă duc la culcare zilnic cu întrebarea „ Ce aş face dacă azi mi-ar fi ultima zi trăită pe acest Pământ?”. În momentul ăla mă cutremur şi pun mâna să-mi repar greşelile făcute în timpul zilei. Cer iertare oamenilor cărora le-am greşit, repar lucrurile în care n-am pus poate tot sufletul şi abia apoi mă culc împăcat.
Ce-aş face dacă aş fi înalt demnitar al statului şi aş atrage asupra mea în nenumărate rânduri huiduieli, înjurături şi priviri şi gânduri toxice? Aş pleca singur. Fără să mi-o ceară nimeni. Mi-aş da seama că nu sunt în stare cu capacităţile de care dispun: intelectuale şi culturale să atrag simpatia poporului şi a românului de rând şi aş pleca. Sau poate mi-aş da seama că nu-s omul potrivit acestor vremuri şi aş face loc altora poate cu mai multă viziune. Însă n-aş ţine cu dinţii de putere. De ce aş pleca? Să-mi pot privi după orele de muncă, acasă, soţia şi copiii sau soţul şi copiii, cu cinste şi demnitate în ochi. Inspirându-le respect. Dragoste. Şi nu mă refer prin rândurile astea la actualul guvern. Nu sunt doar ei actorii vinovaţi pentru starea actuală a noastră. Ei au fost doar cireaşa de pe tort printr-un pas nu tocmai inspirat, după o serie de măsuri care se doreau a fi bune.
România are nevoie de lideri. Demni. Iubitori de ţară. Cu coloana vertebrală. Care nu se îndoaie la fiecare bătaie de vânt din exterior. România are nevoie de lideri care să bată cu pumnul în masă la fiecare decizie care ar putea leza ţara şi cetăţenii. Ţara asta nu are ce face cu oameni care muşamalizează, care urmăresc doar interese proprii şi trec peste cadavre pentru îndeplinirea unor scopuri bine definite care trăiesc cu lozinca „ Scopul scuză mijloacele”. Avem nevoie de lideri care să ne inspire, care să respecte presa de calitate şi s-o înlăture pe cea manipulatoare, care să fie transparenţi şi în momentele în care le trece prin gând să comită vreun păcat împotriva ţării să se gândească că deasupra tuturor celor pămâneşti, domneşte un Atotputernic. Avem nevoie de lideri care să-şi dea seama că suntem mici şi neînsemnaţi şi că toate orgoliile şi puterea pe care le luăm asupra noastră se pot sfârşi în orice clipă.
Fiţi iubitori mai ales în aceste zile. Susţineţi valorile şi dorinţa de a trăi într-o ţară sănătoasă. Şi înălţaţi rugăciuni. Ele sunt singurele texte pe care ne putem baza 100%, fără dubii. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
