Diverse

Linguriţa de valoare. Tu ai servit-o astăzi?

Linguriţa de valoare

„Mergând spre facultate acum câteva zile, mi-a tresărit în minte conceptul de „VALOARE”. Ce înseamnă oare să ai valoare? Ce înseamnă oare ca un lucru să fie de valoare? Să se refere doar la aspectul său material? Luând în calcul toată rafala de întrebări care a pornit atunci în mintea mea, mi-am răspuns rând pe rând la câte una dându-mi seama într-un final de grandoarea acestui concept.

VALOARE = calitate umană, principii alese

Mi s-a transmis mereu „ Fabian, să stai cât poţi de mult în preajma oamenilor de valoare!”. Înţelegeam eu ceva, dar nu pe deplin. Mai târziu am realizat că a avea valoare este egal cu a avea principii alese, cu a avea calitate umană. A reuşi să inspiri pe ceilalţi în ziua de astăzi prin modul tău de a fi şi prin modul de a lăsa în urma ta cât mai multă bucurie şi frumuseţe înseamnă într-adevăr ceva! Vorba noastră românească: „Lucru mare-i omenia!”.

Cum se dobândeşte valoarea? Cu siguranţă nu este o reţetă ascunsă la care au acces doar cei privilegiaţi. Aceasta se dobândeşte prin:

ASOCIEREA PROPRIEI PERSOANE CU EVENIMENTE, LOCURI, FAPTE ŞI PERSOANE DE CALITATE

Ce înseamnă asta? Că ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a lua decizii care ne vizează propria persoană. Să ne întrebăm: „ Ceea ce urmează să fac este în concordanţă cu principiile şi valorile mele?”. Pe scurt, dragi tineri, să nu ne aşteptăm la a fi percepuţi ca fiind oameni de valoare dacă la prima petrecere la care participăm suntem culeşi de sub masă de către ceilalţi, începem cu live-uri penibile pe Facebook sau altele asemenea. Să fim atenţi la impresiile pe care dorim să le lăsăm asupra noastră şi să acţionăm în acest sens.

APLECAREA PROPRIEI PERSOANE CU SUFLETUL SPRE NECAZUL CUIVA

Se întâmplă adeseori ca fiecare dintre noi să trecem prin situaţii mai dificile. În clipele respective, oricât de puternici am fi, avem nevoie de cineva de încredere care să ne fie punct de sprijin. Care să ne asculte şi să ne povăţuiască, fără să ne judece şi să apese şi mai mult asupra greutăţii deja existente în suflet. Însă noi la rândul nostru suntem puncte de sprijin pentru cei aflaţi în dificultate? Ştim să acordăm timp celorlalţi din suflet? Uneori chiar şi o simplă vorbă caldă ne poate face veşnici şi de valoare în inima cuiva.

FIIND NATURALI, FĂRĂ A PURTA MĂŞTI.

Naturaleţea este una dintre calităţile atât de absente ale societăţii contemporane. Parcă suntem tot mai angrenaţi într-o cursă în care trebuie să demonstrăm câte ceva; ba să părem cool pentru a fi acceptaţi într-un grup, ba să avem un anumit standard pentru a nu fi judecaţi de ceilalţi ori să acceptăm mereu compromisuri din teama de a nu răni. Ţin să readuc aminte aici că fiecare dintre noi îşi trăieşti propriul curs al vieţii, că fiecare are propria poveste şi că suntem lăsaţi pe Pământ pentru a ne crea destinul şi a experimenta bucuria şi abundenţa în toate formele ei. Nu suntem datori nimănui cu nimic şi în niciun caz nu avem nimic de demonstrat. Să avem tăria de a ne expune aşa cum suntem, în toată splendoarea şi naturaleţea noastră. Dumnezeu ne iubeşte!

FIIND SELECTIVI

Datorită secolului vitezei, oportunităţile care apar zilnic în calea fiecăruia dintre noi sunt nenumărate. Ne apucăm însă să le încercăm pe toate? Cu siguranţă nu. Fiind selectivi şi alegând doar ceea ce ne poate duce mai aproape de îndeplinirea propriilor obiective, vom fi percepuţi cu siguranţă ca nişte oameni de valoare care ştiu ce vor de la viaţă. Şi este un mare plus şi pentru creşterea încrederii de sine.

DĂRUIND

Oamenii de valoare ştiu că dacă au ajuns să bifeze în viaţă un anumit statut social, asta se datorează în mare parte muncii lor dar mai ales faptului că Dumnezeu le-a dăruit şansele şi mediile propice de dezvoltare şi relaţionare. Ce fac aceşti oameni la rândul lor? Dăruiesc din suflet. Timp, cunoştinţe, bani şi înţelepciune. Valoarea unor astfel de oameni mari, dar smeriţi, este nepreţuită.

RESPECTAREA ŢĂRII!

Aici o să ating un punct sensibil, dar extrem de important. Puteam foarte bine să spun „ Iubeşte-ţi ţara!”. Însă am preferat să transmit măcar ideea de respect. Sunt deja cunoscute cazurile în care lumea se plânge de România, că e o ţară vai de steaua ei, fără viitor, cu un prezent incert care nu oferă prea multe şanse de dezvoltare tinerilor şi celor care aleg să-şi clădească viaţă aici. Nivelul la care se află acest stat în prezent se datorează contribuţiei fiecăruia dintre noi, nu doar a „sistemului”, aşa cum mulţi preferă să afirme. Fiecare dintre noi a acceptat clasa politică ani în şir, fără să-şi strige durerea. Luăm iniţiative extrem de rar şi aşteptăm totul din partea autorităţilor.

Iar aceste fapte, pentru secolul în care trăim nu mai funcţionează aproape deloc. Ne pun extrem de multe frâne. Unii dintre noi alegem să plecăm în străinătate. Fiecare are dreptul de a alege ceea ce doreşte să facă cu propria viaţă. În schimb, fiecare dintre noi are obligaţia de a-şi respecta ţara în care a crescut, în care a învăţat să vorbească şi ţara care l-a hrănit până în punctul în care a decis să plece. Arătăm că suntem oameni de valoare în momentul în care suntem recunoscători şi nu denigrăm cu toate armele pe care le avem la dispoziţie!

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like