Am auzit deunazi o stire la radioul meu de suflet si de minte – Radio Romania Actualitati, cum ca vestitul retailer american, Walmart tocmai si-a serbat cel mai longeviv angajat. Este vorba de Loren Wade, proaspat posesor a frumoasei varste de 103 ani dintre care 33 de ani a lucrat in departamentul de amenajari exterioare si bricolaj al faimosului magazin. La petrecerea data in cinstea acestuia au participat nu mai putin de 200 de invitati, printre care s-au numarat si nepotii lui!
Plecand de la aceasta veste de senzatie ma intreb cati ani vor mai trebui sa treaca pentru ca piata muncii locale sa se maturizeze? Si asta pentru ca nu pot exista povesti similare la noi decat daca vorbim de o firma mica, unde angajatii sunt rudele, prietenii apropiati ai patronului. La nivel de corporatie este o utopie pentru ca aceasta “devoreaza” angajatii cu ritmicitatea anotimpurilor. Un maxim pe care il putem intalni in cadrul aceleasi companii e undeva la 10 – 12 ani dupa care esti trimis la reciclare. Asta ca longevitate in cadrul unei organizatii care se doreste respectabila! Daca mai implinesti si 40 de ani deja esti rebut cu acte si te asteapta o deportare eleganta prin desfiintarea postului sau “promovarea” pe un job de nimic, la un nivel salarial corespunzator care, in final, conform planului, te fac sa cobori din barca. In nici un caz petreceri si felicitari pentru o coabitare fericita in campul muncii.
Eu nu contest faptul ca tineretea promoveaza o companie, din contra cred ca trebuie sa fie un segment important al oricarui business. Insa personalul cu experienta este de nepretuit, iar conlucrarea intre cele doua generatii este mai mult decat posibila. Poti sa dai un angajat afara la 20, 30, 40, 50 de ani pe motiv de performanta, dar nu pentru ca a implinit o anumita varsta. Este o problema pe care inclusiv agentiile de recrutare o intalnesc adeseori si chiar daca isi iau rolul foarte in serios si nu sunt doar o masina de facut bani, nu gasesc un partener de discutie in clientii lor, in aceasta problema.
Al doilea aspect ar fi acela de a reusi sa fidelizezi un angajat intr-atat incat sa-si doreasca sa iasa la pensie de pe statul tau de plata. Iar aici sunt o gramada de modalitati printre care training-uri, beneficii, cresteri salariale, dezvoltarea unei cariere. Problema e ca nu sta nimeni sa calculeze costurile unei investitii profesionale, aportul angajatului la profitul companiei, knowhow-ul vs. inregimentarea unui nou angajat cu toate costurile aferente. Deciziile de business sunt adeseori, in acest caz, decizii personale si in consecinta, nefondate.
Ne place sa citim/auzim despre modele gen Loren Wade, dar sa nu uitam ca dincolo de faptul ca acesta a stiut sa fie un angajat valoros de-a lungul timpului, Walmart a gasit maniera de apreciere si valorificare a acestuia in asa fel incat sa nu-si doreasca sa se bucure de pensie, in tihna, ci alaturi de colegii lui de munca, de o viata. Personal, am toata admiratia pentru ambele parti implicate!
